Rebeca Irimia – noua artistă #ELRaduProject
Primăvara este un anotimp special pentru lumea muzicală, or mulți artiști, mai cunoscuți, mai puțin cunoscuți, aleg să lanseze piese și videoclipuri, anume în această perioadă, când totul în jur renaște.
Același lucru s-a întâmplat astăzi și la Chișinău. Rebeca Irimia – tânăra artistă din familia muzicală #ELRaduProject, a sosit de la Iași, împreună cu familia, ca să înregistreze piesa ei de debut, „Vreau să crezi în mine”, melodie compusă și produsă de către interpretul și producătorul muzical, EL Radu, alături de echipa sa muzicală, din Spania.
Din spusele lui EL Radu – „Rebeca e un copil minune. Lucrez cu foarte mulți copii din România, compunând piese pentru ei, filmând clipuri, ulterior, promovând toate aceste materiale pe la tv, radio, site-uri monden, respectiv, am auzit diferite voci, mai promițătoare, mai crude, dar Rebeca este un copil deosebit. Pe lângă timbrul foarte plăcut, mi-a fost foarte ușor să lucrez cu ea la înregistrări – prinde totul din zbor, orice sugestie legată de maniera interpretativă, dicție etc. A fost o plăcere să înregistrăm piesa la Chișinău și mizez mult pe „Vreau să crezi în mine” – e o piesă cu text motivațional, în care se vor regăsi mulți copii, ce vor să “cucerească lumea”.
Proiectul muzical „Rebeca Irimia” își va avea lansarea în sezonul estival 2023.
Mult succes, Rebeca!