Vanessa debutează cu piesa “Visez” (Video)

Municipiul Iași, dar și piața românească de muzică mai cunoaște un nume nou, sonor, în această toamnă.
Este vorba de Vanessa (Vanessa Rotaru), în vârstă de 18 ani, originară de la Iași, cea care se lansează cu single-ul “Visez”, o melodie cu mesaj profund, romantic, alături de un sound modern, compusă și produsă de către interpretul și producătorul din Republica Moldova – EL Radu și echipa sa muzicală, cel care are în cadrul familiei muzicale, #ELRaduProject, deja, mai mulți tineri artiști de la Iași.

Din spusele lui, “Vanessa este o fata deosebită, plină de talent, romantică și ascultătoare, dacă e să vorbim despre procesul de fabricare a piesei, pentru mine, ca Producător, este important să am acea chimie legată de colaborare cu artistul, deci, în cazul ei, sunt Fericit că am realizat această piesă cu totul și cu totul specială. Vom pregăti și alte piese, videoclipuri în cadrul acestui proiect muzical, or am speranțe mari in Vanessa.”
Single-ul “Visez” are și un videoclip foarte romantic, unde o vedem pe artistă alături de iubitul ei, într-o poveste de dragoste, combinată cu muzică și dans – filmările desfășurându-se lângă municipiul Constanța, videoclipul fiind regizat de către Dan Mihai Lupescu și poate fi vizionat pe pagina de YouTube a artistei.
Vanessa este elevă în clasa 12-a, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, din Iași.